Meniu Închide

Mireasa 2021, sezonul 4. Ce surpriză i-a făcut Petrică, Elei: Nu am simțit demult ce simt acum! Cei doi s-au copleșit cu săruturi

Petrică și Ela sunt fericiți și par să știe de la sine că se potrivesc unul pentru celălalt. Petrică a luat-o deoparte pe Ela și i-a spus pe un ton mai serios că vrea să discute ceva important cu ea, însă când a intrat în cameră acesta i-a întins un buchet superb de flori.

„Hai că oricum vreau să vorbim. Să stabilim niște chestii. Nu-mi plac unele lucruri. Nu-mi place faptul că nu am putut să-ți ofer o floare și știu că ți-ai fi dorit o floare demult”, îi spune Petrică.

„Cât timp m-am rugat eu să-mi scoată Dumnezeu în cale o fată care să mă merite și pe care să o merit”, îi mărturisește Petrică, sentiment pe care și Ela îl împărtășește: „Și eu mi-am dorit să întâlnesc un om deosebit, așa ca tine. Și îi mulțumesc lui Doamne-Doamne pentru tine”.

Ela i-a mulțumit în felul său lui Petrică. I-a spus, l-a îmbrățișat, l-a sărutat, iar el a continuat să-i răspundă la fel: „Mulțumesc și eu pentru că exiști și pentru că ești lângă mine. (…) N-am simțit demult ce simt acum”.

Ela: „Suntem unul pentru celălalt”.

Ce părere are doamna Iona, după ce a văzut imaginile

Doamna Ioana a privit tot momentul la Capriciile Iubirii de la Antena Stars, iar Gabriela Cristea, la final a întrebat-o ce părere are: „Se iubesc, ce să mai zic… Eu am zis că se grăbesc, dar na! Eu nu m-am grăbit”.

Potrivit cuvintelor doamnei Gabi, doamna Ioana a spus că nu o place pe Ela și că aleasa inimii sale este în Maramureș. Doamna Ioana și Petrică au stat de vorbă cu ceva timp în urmă, iar mama a spus răspicat că Ela nu este pentru el. Petrică a susținut că el știe ce îi trebuie, dar doamna Ioana i-a menționat din nou că niciuna dintre concurente nu este gata de căsătorie.

Ela de la Mireasa sezon 4 s-a bucurat să-l descopere pe tânărul Petrică. Cei doi au decis că vor să se cunoască mai bine. Într-o discuție cu Maria, Ela a spus ce apreciază la Petrică, cel pe care a reușit să-l redescopere.

”Caracter, comportament, nu ai ce să-i reproșezi lui Petrică. E ce trebuie. Pentru mine el nici nu a existat până aseară. Toate ziceam că e băiat cu bun simț, cu respect. Aseară am stat puțin de vorbă cu el, am văzut niște chestii.”, a zis Ela.

Cine este Petrică de la Mireasa sezon 4

Petrică Nemeș are 25 de ani și este din Călinești, Mureș. Este cântăreț bisericesc angajat, cântă la evenimente cu vioara și când nu a cântat, pe timpul pandemiei, s-a apucat să facă surprize la domicilliu.

Petrică Ioan Nemeș și-a dorit să intre în casa Mireasa pentru o experiență nouă. Nu crede neapărat că o să se însoare, dar își dorește o relație.

”Eu mă gandesc chiar să devin preot și mi-ar plăcea să-mi fie alături să-mi îndeplinesc visul. Nu sunt încă hotărât să fac acest pas, există această posibilitate.”, a spus el.

Citește și:

Source

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *